Blogger Widgets

31.10.2018

„Cubul magic - Atelier pentru isteți”

În cadrul evenimentului nostru „Noaptea bibliotecilor” (27.10.2018), am lansat proiectul „Cubul magic - Atelier pentru isteți”. Este vorba despre o serie de ateliere (între 9 și 18, funcție de rapiditatea  participanților de a-și însuși noile cunoștințe) în cadrul cărora participanții vor învăța să rezolve celebrul Cub Rubik.
Cum s-a născut ideea acestui proiect:
- la bibliotecă, primim destul de multe donații de cărți; deseori, prin sacii sau cutiile în care sunt aduse cărțile, se găsesc și alte lucruri... Așa, într-o cutie, am găsit un cub Rubik; îi lipseau două pătrățele, era destul de greu de manevrat, dar l-am pus, totuși, pe un raft al bibliotecii. La vreo săptămână, a venit să restituie cărțile împrumutate Ursu Alexandru - elev al Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila. Atras ca un magnet de noul exponat al bibliotecii, a luat cubul Rubik, degetele au început să i se miște foarte rapid și, în nici două minute, fiecare pătrățel de culoare „ședea în gașcă”, pe câte o latură a cubului, alături de „surorile gemene”. 😲 Într-un moment de  mare inspirație, 😇 l-am întrebat dacă ar vrea să-i învețe și pe alții să rezolve cubul Rubik. A primit foarte bucuros propunerea, căci cubul Rubik reprezintă o maaaare pasiune pentru el. 🙌
- astfel, am planificat împreună și am pus pe hârtie toți pașii necesari pentru îndeplinirea țelului: să oferim doritorilor posibilitatea de a învăța să rezolve acest joc, gratuit. 🙆
Ce și cum urmează să se întâmple:
- atelierele se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 20 de ani;
- înscrierile se fac până la data de 10 noiembrie 2018, la sediul Bibliotecii publice din orașul Petrila (în Casa de Cultură „Ladislau Schmidt”) sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook a bibliotecii;
- în data de 13 noiembrie 2018, ora 14:30 ne vom întâlni, cu toții, la bibliotecă, pentru a stabili împreună ziua din săptămână când va avea loc atelierul;
- numărul maxim de participanți: 10 - în ordinea înscrierilor;
- în cazul că vor exista mai mulți doritori, se va constitui un nou grup, o nouă serie de ateliere, după finalizarea primei serii;
- prezența la ateliere, odată înscris, este obligatorie; sunt permise maximum două absențe; la cea de-a treia, se pierde dreptul de a mai participa la ateliere; există însă posibilitatea reînscrierii, în cazul formării unui nou grup.
VĂ AȘTEPTĂM!

Obs.: afișul este realizat de către Luca Andrada! 👏

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea dvs.?