Blogger Widgets

05 iulie 2019

Summer Code Club. Înscrieri

În luna mai a acestui an, ne-am înscris, la propunerea dnei prof. Nicoleta Cîndea, mentor al echipei de robotică Wafy, în competiția Summer Code Club Challenge.
Pentru prima parte a competiției, a trebuit să spunem cine suntem, ce facem și ce am face dacă am câștiga Micro:bit Club Pack și Kitronik Inventor Kits puse în concurs. De asemenea, să ne arătăm entuziasmul. 👌 Ceea ce am și făcut. 🙌 
Da! Facem parte din familia Summer Code Club! Rudele noastre? 

- 2 cluburi din United Kingdom (Cambridge & London)
- 3 cluburi din USA (Fort Lauterdale, Florida & Washington)
- 1 club din Mexico (State Puebla)
- 1 club din Italy (Perugia)
- 1 club din India (Bangalore)
- 1 club din Canada (British Columbia)
- și noi: 1 club din România (Petrila) 🙌🙌🙌 😊; suntem pe poziția a II-a 😎😏😊

În faza actuală, așteptăm, cu nerăbdare, să primim kit-urile - care au pornit spre noi, din Chicago, IL, United States. ✈ 🚚

Până atunci, am început să facem înscrieri pentru clubul nostru de vară. Căci, tocmai datorită faptului că putem primi în acest club de coding cât de mulți doritori vor fi fiind, suntem atât de entuziasmați de acest proiect! Până la urmă... noi avem deja un club de coding grozav, datorită programului CODE Kids Romania. Dar, este un club închis. Astfel:

Dacă ai vârsta cuprinsă între 9 - 13 ani și-ți dorești să vii la clubul nostru de vară, vino la bibliotecă, în timpul programului nostru de funcționare, în perioada 8 - 12 iulie, cu unul dintre părinți (cu Buletinul/Cartea de identitate „la purtător” 😊), să te înscrii. Experiența în coding este binevenită, dar nu obligatorie.
Ne vom întâlni o dată sau de două ori/săptămână, funcție de experimentele pe care le vom putea face cu ajutorul materialelor primite.
Cert este că, până la data de 30 august, vom crea un joc de calculator, pe care îl vom înscrie în etapa a II-a a concursului; când, dacă vom câștiga, vom primi un nou kit, cu ajutorul căruia vom putea construi roboți (!!!) 🙌

Vom avea alături pe membrii clubului nostru CODE Kids - First Line Petrilamembrii echipei Wafy, pe Remus Sibișanu - specialist IT în cadrul Școlii postdoctorale de la Universitatea din Petroșani și Mihai Danciu - asistent la Universitatea Politehnică din Timișoara, cărora le mulțumim pentru tot ajutorul dat. 🙏
 VĂ AȘTEPTĂM!

Niciun comentariu: