Blogger Widgets

25 aprilie 2016

„Săptămâna altfel” - 2016

Ca în fiecare an, în cadrul „săptămânii altfel”, îndrumați de profesori, clase de elevi au trecut pragul bibliotecii noastre; mulți, la prima lor vizită. 
Unii vin doar în vizită, să afle ce rol are biblioteca noastră în cadrul comunității, alții vin cu un plan de activități pe care să le desfășoare în cadrul vizitei lor la bibliotecă iar pentru doritori, bibliotecara vine ea însăși cu un program atractiv/distractiv/informativ/în-funcție-de-propria-i-inspirație :D
 
De la Școala Gimnazială Nr. 5, clasele 0 B și I A, coordonate de doamnele profesoare Vlaicu Elza, Irimia Liliana și Blaga Sabina, au pus la cale împreună: au aflat ce pot să facă la biblioteca noastră; am povestit despre cărți, personaje preferate, importanța lecturii;
harnici și darnici, au lucrat, creat, pictat foarte frumoase și utile semne de carte pe care le-au dăruit apoi bibliotecii - MULȚUMIM! :-*

Fiind mulți și locuri libere la mese limitate, au lucrat în două echipe. Iar în timp ce o echipă se desfășura în plin talent artistic de pictor, decupător, desenator etc, cealaltă echipă, îndrumată de bibliotecar, își punea creativitatea la încercare inventând povești; personajele principale din povești au fost dintre colegi, cu toanele și caracterul fiecăruia. :)
Personal, m-am distrat de minune! și după entuziasmul și luminițele din ochii copiilor, vizita lor la bibliotecă a fost, cu siguranță, una plăcută. :)


Tot de la Școala Gimnazială Nr. 5 ne-au vizitat și Clasa Pregătitoare A, coordonați de dna prof. Tănasie Claudia. Această vizită s-a încadrat într-un proiect mai amplu, inițiat și coordonat de dna Tănasie, cu tema „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”. Scopul urmărit în cadrul acestui proiect a fost familiarizarea copiilor cu cartea, lectura, biblioteca, formarea gustului pentru lectură, dezvoltarea aptitudinilor de povestitor. 
Astfel, la școală sau la bibliotecă, copiii au audiat basme, au povestit și comentat diverse lecturi, au fost ei înșiși actori în povești, „au citit ilustrații” din cărți pt. copii.


Mai menționez aici vizita clasei a IX-a de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” coordonați de prof. Jifcu Luminița. Am povestit cu aceștia despre importanța lecturii, oportunitățile muncii de voluntariat pentru dezvoltarea proprie și dosarul personal, drumuri de urmat și, bineînțeles, despre serviciile bibliotecii noastre. 


Mulțumesc tuturor pentru vizită și... porțile noastre rămân deschise tuturor!!!












*mulțumesc de asemenea doamnelor profesoare pentru fotografii! :)

07 aprilie 2016

Debut 2016

Al 1000 -lea Like


În data de 20 ianuarie a.c., MARE EVENIMENT MARE la biblioteca noastră! :) În mediul virtual. :)
Verificând mesajele primite din partea utilizatorilor noștri, am observat că pagina noastră de Facebook obținuse 999 de LIKE-uri. Încă unul și atingem mia! - una din cifrele magice la capitolul like-uri pe FB. :) 
Și-atunci, a venit ideea: ia să răsplătim noi pe cea de-a 1000 -a persoană care va apăsa butonul magic! :) Repede - repede, până să nu fie apăsat butonul nostru de Like pentru a mia oară, :) am lansat concursul: „Cine vrea să dea cea de-a 1000 -a apreciere (LIKE) a paginii noastre FB??? Acela/Aceea va primi o carte-n dar!” 
Și, la nici 10 minute după anunț, butonul nostru a fost click-uit de către dl. Teaha Alexandru Dorel din Petrila! Mulțumim! 
La 2-3 zile după aceasta, dl Teaha a vizitat biblioteca noastră, pt. prima dată în plan fizic, :) a primit premiul promis și a devenit utilizator al serviciilor noastre. :) 
Trebuie menționată aici și contribuția „involuntară”  adusă de către S.C. BookLand Store S.R.L. care, la achiziționarea unor cărți de către biblioteca noastră, ne-au dăruit și câteva romane, gratuit, pe care le-am păstrat tocmai pentru a le oferi drept premii în diverse ocazii.  Fără acestea... Mulțumim! :-* 

166 ani de la nașterea marelui Mihai Eminescu


Anul acesta, am marcat ziua de 15 ianuarie în afara bibliotecii. 
La invitația dnei prof. Bianca Popescu, m-am deplasat la sala de clasă coordonată de dumneaei, clasa a II-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „I.D. Sîrbu” Petrila, unde am povestit elevilor despre cine a fost Mihai Eminescu, punând accent pe copilăria acestuia. Copiii au fost uimiți să afle că există îndoieli cu privire la data exactă a nașterii scriitorului sau că a avut 10 frați.
Le-am prezentat de asemenea câteva cărți de și despre Eminescu, selectate din cadrul secțiunii  bibliotecii, literatură pentru copii.
La rândul lor, majoritatea au recitat câte o poezie a poetului - pe care o memoraseră acasă, voluntar, pentru această ocazie.
Personal, m-am simțit foarte bine ca oaspete al clasei a II-a iar setea de cunoaștere pe care am văzut-o în ochii copiilor - care, pe tot parcursul prezentării „au fost ochi și urechi” - mi-a umplut sufletul de emoție și bucurie. 
MULȚUMESC, dragi copii!!!