Blogger Widgets

16 august 2021

Proces 2 - Tribunalul Literar

 Povestea: Fata moșului cea cuminte, de Frații Grimm.

Săptămâna: 2 - 6 august 2021




05 august 2021

Proces 1 Partea a II-a - Tribunalul Literar

 


Joi, 29 iulie 2021, primul proces al Tribunalului nostru Literar s-a întâmplat. 🙌 Vreme caniculară, public, aproape, ioc! Niciun bai, însă! Copiii au avut mai mult curaj în a se desfășura. Căci nu e de ici de colo să re/creezi un personaj și să-i dai glas, în prim plen judecătoresc! 😎 În plus, această activitate a fost gândită strict pentru tinerii participanți. 😉

Începutul a fost ușor stângaci, cu voci mici. 😖 Mai ales din cauză că echipa Procurorilor a trebuit să-și facă strategia pe loc, cu 5 minute înainte de începerea procesului. De ce? Ei bine, Procurorul Principal, cel ales marți, la prima întâlnire, cel care trebuia să coordoneze echipa, să pună la punct strategia de atac, a dezertat, pur și simplu... 😐😒😞 🙅 Ursul nostru era disperat. Cum o să-și mai primească el dreptatea, când Avocații se prezentaseră la proces foarte încrezători și bine pregătiți?! 😔😢😱😱😱 (Brava, Bogdan pentru cum ai știut să-ți mobilizezi echipa! 👌👏👏👏 Mare lucru, pentru un puști de 13 ani! Am înțeles că ai creat un grup pe Whatsapp, unde ați comunicat în permanență, punând la cale apărarea. 🙆) 

 



 





Marius este cel care a salvat situația, acceptând să treacă, din locul pe care-l ocupa în echipa Juraților, în cea a Procurorilor, ca Procuror Principal. 🙇 Și a fost la înălțime! 😉 Căci a știut să întoarcă strategia Avocaților în favoarea ursului. Avocații au marșat pe ideea că ursului trebuia să i se dea o lecție întrucât el ar fi vrut să primească pește gratuit, fără a fi muncit absolut deloc pentru aceasta. 😸 Iar procurorii au subliniat faptul că, practic, vulpea și-a recunoscut vinovăția de a-l fi păcălit pe urs. 😤  









A fost o reală bucurie să-i urmărești pe copii! Care, după ce au uitat de emoții, și-au intrat cu adevărat în rol și, ce dezbateri! Au intervenit, luând cuvântul, și ceilalți avocați și procurori, de mare ajutor liderilor lor. 







Vulpița, șireată foc! Cât pe ce să se scoată basma curată! 


Totuși, jurații, judecătorul au fost fermi: VINOVATĂ! 😸😼 și au argumentat: a recunoscut că l-a păcălit pe urs - speța, motivul procesului. 



Pedeapsa propusă de procurori a fost ca vulpița să facă 20 de flotări. Avocații au cerut însă o înțelegere: în loc de cele 20 de flotări, să facă 10 ture de alergat, sus-jos, pe treptele Casei de Cultură. Cerere aprobată. 



Per ansamblu, cu toții am fost încântați de cum s-a desfășurat procesul. Toate echipele s-au descurcat de minune! 👏👏👏

Gardienii - Adrian, voluntarul nostru, Mihaela, pedagog social la Centrul de zi Salvați Copiii HD și Oana, bibliotecara 😉 - au avut sarcini ușoare; vulpea n-a încercat să evadeze și nu s-au iscat conflicte majore. Totuși, Adrian, care este student la drept, a avut mai multe atribuții, el având, poate, un rol decisiv în evoluția procesului și chiar alegerea verdictului. Căci, luând în considerare marele dezavantaj al echipei de procurori („dezertarea liderului”, lipsa unei strategii), era nevoie să se aducă un plus acesteia, pentru echilibrarea celor două echipe. Iar plusul a fost Adrian, care le-a adus sfaturi prețioase.

La final, ne-am așezat cu toții și am făcut o analiză, puncte bune și puncte slabe a celor întâmplate, căutând astfel modalități de îmbunătățire a acestui program.

Dintre concluzii, cei mai mari dintre copii și-au dat seama de cât de puțin obișnuiți sunt să iasă în față și să vorbească liber și că le este necesar să aibă mai multe astfel de experiențe; totodată, au început să intuiască importanța unui plan bine pus la punct, importanța acțiunii de a prevedea - dacă-ntreb asta, ce răspuns aș putea primi de la interlocutor? există mai multe variante... cum mă pregătesc pentru fiecare din variantele descoperite? -  dar și importanța spontaneității - ok, n-am prevăzut răspunsul dat de celălalt, ce fac?

O altă concluzie importantă a fost că pe umerii judecătorului șade o responsabilitate cam mare. Practic, el trebuie să coordoneze întreg procesul, să știe când și cum trebuie să intervină. Astfel, am fost de acord cu toții ca, la următoarele procese, echipa judecătorului să fie formată din adulți.

O altă schimbare pe care o vom face, în urma acestor concluzii, va fi să adaptăm acest program pentru categoria de vârstă cuprinsă între 7 - 11 ani. Întâlnirile cu aceștia vor avea loc săptămânal, în zilele de luni, între orele 10:30 - 11:30, la Centrul de zi Salvați Copiii - Filiala Hunedoara (situat la cap de linie Petrila - 8 Martie nr. 60).

Practic, vom avea o nouă zi cu un altfel de Tribunal Literar, pentru cei mici, iar seria proceselor pe care am început-o va continua tot așa, marția și joia, dar având ca protagoniști tinerii între 11 - 18 ani (pot participa și cei sub 11 ani, care sunt mai precoce și se pot implica mai mult). 

👀😊😻


28 iulie 2021

Tribunalul Literar - Proces 1 partea I

 


Marți, 27 iulie 2021, a avut loc debutul programului Tribunalul Literar, pe care-l derulăm împreună cu colectivul de la Organizația Salvați Copiii - Filiala Hunedoara; respectiv, Proces 1 partea I. Respectiv, acea parte cu: 

- citirea poveștii;
- stabilirea acuzatului, acuzatorului și a motivului acuzării;
- împărțirea rolurilor și formarea echipelor.

Povestea aleasă pentru acest prim episod (la sugestia nepoțelei de 9 ani, Cătălina 😍) a fost Ursul pâcâlit de vulpe scrisă de marele Ion Creangă. 😼

Dintru început, am explicat care vor fi rolurile în cadrul procesului și importanța asumării acestora. Am citit apoi povestea. Bineînțeles, o cunoșteau cu toții, cei 16 participanți în aventura noastră! Însă, având în vedere că urma să brodeze un întreg proces pe marginea ei, a fost ca și cum auzeau povestea pentru prima dată; căci, nu-i așa? o auzeau acum cu alți ochi. 👀👂😖 

Următorul pas a fost să stabilim cine pe cine acuză și de ce, astfel: care cum a avut o idee, a prezentat-o, am notat-o și-apoi, le-am supus, pe toate, la vot. 


Și a venit peste noi puhoi de idei! idei neașteptate, surprinzătoare, grozave, incredibile, WOW! Ia, de vă convingeți:

Idee 1: Țăranul o acuză pe vulpe că l-a păcălit și i-a furat peștii. 😃😃
Idee 2: Vulpea îl acuză pe urs că a atacat-o. 😂😂😂
Idee 3: Ursul îi acuză pe pești că i-au mâncat coada. 😖😃
Idee 4: Peștii o acuză pe vulpe, pentru răpire. 😂😂😂
Idee 5: Peștii îl acuză pe urs că și-a băgat coada în apă și din astă cauză ei au suferit o toxiinfecție alimentară. 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Idee 6: Ursul o acuză pe vulpe, pentru înșelătorie. 😃😃
Idee 7: Vulpea îl acuză pe țăran pentru tentativă de omor. 😂😂😂😂😂😂😂
Idee 8: Boii îl acuză  pe țăran pentru rele tratamente. 😂😂😂😂😂😂😂

Care ar fi fost ideea ta? 👀

Cele mai multe voturi le-a primit ideea cu nr. 6. Rămâne astfel stabilit: pentru proces, ursul este acuzatorul, vulpea, acuzata iar motivul: înșelătorie. 🔨
Am votat apoi, dintre cei care au candidat, cine va fi interpretul vulpii, acuzatul și cine, al ursului - acuzatorul.
Astfel, vulpea va fi Maria și ursul, Monica. Pe rând, fiecare și-a ales câte un membru în echipa sa - Maria, pentru Echipa Avocaților, Monica, pentru Echipa Procurorilor. Fără cele două fete, câte 4 membri.
Fiecare echipă și-a ales apoi leader-ul; respectiv, Avocatul principal - în persoana lui Bogdan și Procurorul principal - în persoana Irinei. Ei vor coordona activitatea echipei lor; împreună cu echipa, până joi, ziua procesului, trebuie să pregătească o strategie - cum vor dovedi vinovăția/nevinovăția Mariei, a vulpiței? 👀👀👀👀👀 


Înainte de a stabili cele două echipe însă, au fost aleși 3 jurați și un judecător. Judecătorul votat a fost Remi. Până la proces, ei trebuie să-și șteargă din minte povestea, astfel încât să poată da un verdict corect, obiectiv, funcție de dovezile aduse și pledoarii, nu de părerile lor subiective. 😏


Joi, 29 iulie 2021, Procesul! Ce-o să iasă?!? 👀😊😅😉😎😻😺😹🙀😿😾🙏
Interpreții de personaje, se vor costuma/masca, „sala” va fi aranjată altfel, emoțiile vor fi mari și frumoase. 😉😊😍

Vor putea participa la proces, în public, și părinți/bunici/unchi și mătuși/vecini/prieteni/străini.

Dacă vor fi doritori (din rândul grupului nostru țintă, de 8 - 18 ani, bineînțeles) care să se alăture vreuneia dintre echipe, ei bine, o vor putea face doar cu condiția de a știi parola - respectiv, răspunsul la o întrebare ce are ca temă povestea.

Avocații & Procurorii vor putea aduce chiar și martori falși (dar, ATENȚIE, martor fals: dacă partea adversă îți dovedește falsitatea.... well... judecătorul te va pedepsi și... cine știe ce-i va trece, chiar atunci, prin cap! 😈😼😼😼). Ei pot chiar să aducă elemente noi poveștii - dar acestea, să aibă sens și curgere, să pară chiar desprinse din poveste. 😎

OK! Ne vedem joi! Succes, copii! 👀😉😏😍

12 iulie 2021

Petrila, îți pregătim ceva!

 


După cum mulți dintre dvs. știți deja, ne doream, de fooooarte mult timp,  să avem mini-biblioteci prin parcurile din orașul nostru; în toți acești ani, am tot adunat cărți, dintre cele donate de dvs. și le-am păstrat în acest scop. 

În sfârșit, acest vis este pe cale de a se împlini! 🙌🙌🙌 Căci, prin proiectul Primăriei orașului Petrila, ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII VIEȚII POPULAȚIEI DIN ORAȘUL PETRILA, în care a fost cuprinsă și biblioteca noastră, am primit și 6 mini-biblioteci. 

În momentul de față, la două dintre acestea se lucrează de zor. Căci le-am cerut albe, simple, astfel încât să poată fi personalizate. Iar pentru aceasta, am apelat la Cercul de Artă de la Clubul Copiilor Valea Jiului - Filiala Petrila, coordonat de către dl. profesor, artist, consilier local Radu Dacian Chința. Ca de fiecare dată când i-am propus o colaborare în vreun proiect, a spus DA! 🙇Aceasta, în ciuda faptului că, Cercul de Artă este în vacanță! 💕

Astfel, împreună cu dna prof. Cipriana Chința, i-a mobilizat pe patru dintre cei mai talentați membri ai clubului, care au fost de acord să-și întrerupă vacanța, pentru a-și da grozava mână de-ajutor. MULȚUMIM: Avram Anca Valentina, Maftei Giulia, Szabo Eliza Gabriela, Urmă Samir Dănuț! MULȚUMIM, d-le prof. Chința! MULȚUMIM, dna prof. Cipriana Chința! 💝💙💚💛💜💕💖💗💟

I-am vizitat astăzi la atelierul lor, în curte și i-am surprins în timpul creației. 👀 WOW! CE BIBLIOTECI GROZAVE O S-AVEM ÎN ORAȘ! 😍😍😍 Ia, de vă convingeți: 



 






Trebuie specificat faptul că tot ce au desenat, tot ce au pictat, modelele alese sunt strict viziunea acestor patru grozavi tineri artiști; au avut voie să facă cum le poftește sufletele lor de artiști, fără nicio constrângere. 









 Avram Anca Valentina, Maftei Giulia, Szabo Eliza Gabriela, Urmă Samir Dănuț,  Chința Radu Dacian & Cipriana Chința, MULȚUMIM! 🙏🙇💖