Frumos eveniment a avut loc sâmbătă, 13 iulie 2013!
De fapt, este vorba despre un lanț de evenimente, cu un numitor comun: acordarea titlului de cetățean de onoare al orașului Petrila marelui dirijor și muzician, dl. profesor Ludovic Bacs. Astfel:
- vineri, 12 iulie 2013, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Petrila, la inițiativa d-lui Ion Barbu, intersecția dintre strada Republicii și strada Tudor Vladimirescu (cea care duce spre spital) a primit numele de ”Ludovic Bács”. Trecerea de pietoni către intersecția în cauză, zebra s-a transformat în clape de pian.
- sâmbătă, în cadru festiv la Casa de Cultură ”Ladislu Schmidt”, dl. Ludovic Bacs a primit titlul de cetățean de onoare al orașului nostru. Momente emoționante pentru toți cei prezenți în sala de ședințe - aproape neîncăpătoare cu această ocazie - avându-l în prim plan pe dl. Ludovic Bacs, a cărui față este mult mai tânără, puternic luminată de viața sa închinată muzicii și culturii, cu toți cei 83 de ani împliniți, așa cum foarte bine a sesizat unul din cetățenii Petrilei prezent la eveniment. De asemenea, dl. Ludovic Bács a primit titlul de ”Pensionar de frunte”, din partea președintelui Asociației Pensionarilor Petrila. Șampania a curs apoi în pahare, subliniindu-se astfel sărbătoarea.
- ne-am dus apoi cu toții la intersecția ”Ludovic Bács” unde... (dar, vă invit să citiți despre acest eveniment foarte frumos descris la paragraful ”Ziua când zebra s-a transformat în pian…” din Ziarul Văii Jiului)
- după o pauză de câteva ore, alte manifestări pe scena evenimentelor. De data aceasta, scena a avut loc la Casa Memorială ”I.D. Sîrbu”, cu regizor principal, dl. Ion Barbu. Și vă invit, iar, la articolul de mai sus pentru a le afla. Adaug doar faptul că, invitat de dl. Barbu, oarecum ritualic, dl. Ludovic Bács și-a lăsat, și la propriu, amprentele în orașul nostru.