Blogger Widgets

24 iunie 2021

Ziua Internațională Yoga. Surya Namaskara

 


La data de 11 decembrie 2014, în cadrul Adunării Generale a ONU, a fost adoptată Rezoluția 69/131, prin care ziua de 21 iunie a devenit International Day of Yoga și este sărbătorită în toată lumea. 

Am vrut să punctăm și noi acest eveniment anul acesta și am organizat, în data de 22 iunie, în aer liber, Surya Namaskara. Ziua Internațională Yoga



L-am invitat pe dl Teophanus Erdey-Gruz, instructor de yoga cu peste 10 ani de experiență să ne învețe o anumită tehnică yoghină: Salutul Soarelui - în sanscrită, Surya Namaskar, despre care știam că, practicând-o, aduce multe și mari beneficii în privința sănătății, a sistemului imunitar și a stării de bine. 





Participanți efectiv la acest eveniment au fost puțini și doar dintre apropiații bibliotecarei, din păcate. 😐 Mai multe persoane au venit totuși, dar, doar ca spectatori. Luaserăm în calcul o astfel de situație, căci, în orașele mici mai ales, multe și mari sunt prejudecățile în ceea ce privește practica Yoga... 





Mulțumim dlui instructor Teophanus pentru dăruirea cu care ne-a învățat să practicăm corect acest exercițiu yoghin, în ciuda numărului mic de participanți! 😍🙇 Vom persevera! 😉

Mulțumim și lui Adrian Grecu, voluntarul nostru, pentru fotografii! 🙇

23 iunie 2021

Meseria, brățară de aur!

 


Marți, 22 iunie 2021, sus-semnata, la invitația doamnelor prof. Irofti Adriana Mihaela și Popescu Bianca Luciana de la cl. a II-a B Step by Step, Șc. Gimnazială I.D. Sîrbu Petrila, am vorbit, cu patos și bucurie, 😎😍😉😇 despre sarcinile pe care le are un bibliotecar, despre biblioteca publică, despre proiectele și activitățile noastre. 

Da, de câteva săptămâni încoace, puștii și puștoaicele clasei menționate află și învață, direct de la meseriași, despre meserii. Ce bucurie că au dorit să afle și despre bibliotecari! 🙌

Întru început, i-am îndemnat ca, atunci când vor ajunge în punctul de a-și alege o meserie, să aleagă un domeniu care le place, cu activități care îi pasionează cu adevărat; să se pregătească temeinic în acel domeniu și, fiind o pasiune, nici nu vor simți c-ar face vreun efort și multe lucruri bune și frumoase vor veni către ei. 😍 Imediat, copiii, foarte comunicativi, m-au informat: Da, așa ne-au spus și... - încă, câțiva dintre meseriașii care le-au vorbit despre profesiile lor. 👏👏👏😍

Apoi, după ce au aflat că există o știință ce se ocupă cu activitatea din biblioteci și au reușit să-i și pronunțe numele - Biblioteconomie, 😤😜 le-am explicat, pas cu pas, ce are de făcut bibliotecarul pentru a asigura funcționalitatea serviciului de împrumut - obligatoriu, în orice bibliotecă; cum se formează colecția de documente, ce operațiuni sunt necesare până la organizarea acestora pe raft, fișe, registre, formulare, evidență, Clasificarea Zecimală Universală... toate cele bătute-n cuie într-o bibliotecă. Pe tot parcursul, mulțime de întrebări și curiozități din partea copiilor! 😍 Am reușit să nu-i pierd pe parcurs! 😌😎😉


La acest capitol, pregătisem pentru ei și activități practice; 😏 luasem din biblioteca noastră 25 de cărți, din literatura română, care nu aveau încă fișa cărții completată; câte una pentru fiecare elev; de asemenea, copii după Tabela de autori astfel încât să poată determina ei înșiși cota cărții. 😊😍😎 Și uite-așa, fiecare a completat fișa cărții primite. S-au descurcat de minune! 👏👏👏 Și au fost foarte încântați! 😍 







În ultima parte a întâlnirii noastre, am discutat despre cealaltă latură privind activitățile dintr-o bibliotecă publică; căci bibliotecarul își folosește, intens, și emisfera dreaptă a creierului; 😎🔦📡 evenimente și servicii culturale, educaționale, de recreere. Latură despre care nu prea știau că există; ca de altfel, majoritatea oamenilor care cred că într-o bibliotecă este vorba doar de lectură... Le-am povestit despre evenimentele și serviciile organizate de noi de-a lungul timpului și i-am rugat să-mi dea niște idei de astfel de activități. Iar ideile au curs; dintre acestea: petrecere în pijamale, peste noapte, la bibliotecă (hm, de ce nu?! 😉); activități de lectură afară, în fața bibliotecii (coming soon); o trambulină în fața bibliotecii pe care să sari în timp ce citești o carte 😆😖😜 (...hm....thinking). 

La sfârșitul întâlnirii noastre, mulți dintre ei își doreau să se facă bibliotecari. 😍😉😎 


La acest eveniment am avut și un ajutor de nădejde, în persoana lui Adrian Grecu. 🙇 Prima lui zi ca voluntar al bibliotecii noastre! 🙌 Îi mulțumesc pe această cale. 🙇🙇🙇 A vorbit și el copiilor despre alegerea lui de a face voluntariat la bibliotecă. Copiii vor să vină și ei ca voluntari! 💖💕💓 Îi vom chema, cu siguranță, la evenimentele unde vor putea ajuta. Mulțumim! 🙇 


Felicitări doamnelor profesoare pentru acest proiect pe care l-au inițiat, Meseria, brățară de aur! și pentru tot efortul pe care îl depun întru educarea și dezvoltarea elevilor lor!!! 👏👏👏 Deși elevii lor abia termină clasa a II-a, roadele acestei munci sunt deja foarte vizibile! 👏👏👏

Vă mulțumesc pentru invitație și mulțumesc tuturor acestor puști și puștoaice pentru curiozitatea și interesul manifestat! M-am simțit minunat la voi! 💗💖💕