Oul buclucaș
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, pentru membrii clubului nostru de coding First Line Petrila, beneficiarii Centrului de Zi Salvați Copiii - filiala Hunedoara și membrii Clubului Copiilor din Petrila, am pregătit un eveniment - concurs, „de înaltă ținută S.T.E.M.” 👌 😊
7 echipe (sau, dacă vor mai fi doritori, mai multe 😊), a câte 4 membri fiecare, vor trebui să învingă legile fizicii. 😸💪
Până la data concursului - 1 iunie 2019, de la ora 12:00, fiecare echipă va realiza un proiect astfel încât, aruncând un ou crud, de găină, de la o distanță de cca 3 m, oul să nu se spargă. 😨😵😲
Pentru a proteja oul, vor putea folosi materiale, ca: ziar, hârtie creponată, bandă scotch, bețe, paie, carton, hârtie igienică, șosete, pungi de plastic, materiale textile etc, funcție de ingeniozitatea fiecăruia. Este interzisă lăcuirea sau aplicarea vreunei substanțe direct pe ou – acesta trebuie să fie în starea lui naturală.
Lansarea ouălor se va face de pe podul de peste Jiu de lângă Penny (am fost pe teren și am constatat că există suficient loc pe uscat - slabe șanse ca ouăle să ajungă în Jiu 😌 😂).
Juriul pentru acest concurs este format din:
- Chința Radu, director la Clubul Copiilor Petrila/ reprezentant;
- Popescu Valeria, președinte „Salvați Copiii” – Centrul de Zi Petrila / reprezentant
- Cândea Nicoleta – coordonator al echipei de robotică „Wafy” din cadrul Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila/ reprezentant;
- Bălănescu Oana, bibliotecar.
Din rândul echipelor al căror ou a rămas intact, juriul va acorda un premiu pentru cel mai original și creativ proiect. Premiul constă din:
- 4 căști de gaming;
- 4 hard disk-uri externe;
- 4 baterii externe de telefon.
După acordarea acestor premii, avem o tombolă!!! 🙌cu daruri grozave!!! 🙆
- 1 voucher - un zbor, în tandem, cu parapantaaaa!!!! 💃💃💃🙌🙌🙌 oferit de profesioniștii de la Centrul de parapantism ProAdrenaline
Mulțumim dlui Dan Toterman, președinte ProAdrenaline! 🙇
- 7 voucher-e - o sesiune joc de popice cu celebrii noștri popicari de la Popicăria Inter Petrila!!!
Mulțumim dlui Marcel Dobrică, antrenor la Popicăria Inter Petrila! 🙇
La tombolă, vor participa toți membrii echipelor înscrise + elevii voluntari care ne vor fi ajutat la organizarea evenimentului.
Sperăm ca ziua de sâmbătă să fie una însorită, căci, la final, vom poposi la un mic picnic cu...
PIZZA!!!! 🙌🙌🙌
de la Restaurantul Căprioara, LA ȚUGU
Mulțumim dlui Cătălin Țugulea! 🙇
Dacă ai vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani și vrei să vii și tu cu un proiect:
- fă-ți o echipă de 4 membrii;
- alegeți-vă un nume al echipei voastre și un lider - care coordonează activitatea echipei;
- găsiți împreună cea mai bună idee pt. proiectul vostru;
- puneți-o în aplicare - realizați proiectul (conform regulilor enunțate mai sus);
- veniți cu toții sâmbătă, 1 iunie, la ora 12:00 fix, în parcarea de la Penny*; să aveți și „proiectul cu voi”; 😉
- participați cu entuziasm. 😊 Succes! 😉
În caz de vreme neprietenoasă, de la Penny, vom merge la Casa de Cultură și activitățile propuse se vor derula în foaier (ouăle se vor arunca de la balcon. :)
Vă invităm, pe oricine este curios să vadă proiectele copiilor să ne fiți alături sâmbătă, de Ziua Copilului! 🙋
donatorul anonim, Centrul de parapantism ProAdrenaline Petrila, Popicăria Inter Petrila, Restaurantul „La Țugu”, magazinul "La Doi Paşi" şi covrigăria "Noua" (fosta "Petru").
MULȚUMIM, mai ales Fundației Progress și Simplon România, coordonatorii proiectului CODE Kids din care facem parte, căci ei sunt cei care ne-au lansat provocarea #Eggdropchallenge, ca activitate opțională, în cadrul clubului nostru de coding! 💖💖💖
Noi, pentru că ne-a plăcut atât de tare ideea, am vrut să beneficieze cât mai mulți copii de această activitate. Și... așa s-a născut „Oul buclucaș”! 😊🙌
MULȚUMIM, mai ales Fundației Progress și Simplon România, coordonatorii proiectului CODE Kids din care facem parte, căci ei sunt cei care ne-au lansat provocarea #Eggdropchallenge, ca activitate opțională, în cadrul clubului nostru de coding! 💖💖💖
Noi, pentru că ne-a plăcut atât de tare ideea, am vrut să beneficieze cât mai mulți copii de această activitate. Și... așa s-a născut „Oul buclucaș”! 😊🙌