3 zile pline, într-o clădire somptuoasă - Biblioteca Națională a României, cu oameni frumoși având un țel comun: dezvoltarea bibliotecii publice din România, ca un real serviciu pentru comunitate, la toate nivelele!
Da, s-a făcut bilanțul programului Biblionet implementat în majoritatea bibliotecilor publice din țară - succes 100%! biblioteca românească și breasla bibliotecarilor au reînviat, s-au reinventat datorită acestui program! Iar aceasta am cunoscut-o pe propria-mi piele :)
Da, sprijinul IREX și a minunatei echipe a acestei fundații, suportul material și logistic s-au încheiat!
Dar, programul a fost atât de deștept conceput și implementat, imensa muncă pe care au depus-o cu noi, bibliotecarii, membrii echipei IREX împreună cu ANBPR a fost la cote maxime de un absolut profesionalism, încât acum, noi știm să mergem și singuri mai departe, am învățat calea, am prins curaj - chiar dacă mai sunt multe de învățat.
La atelierele organizate în cele 3 zile, ni s-au prezentat programe și servicii nou înființate, de un real folos pentru comunitate, implementate cu succes în biblioteci; de asemenea, ateliere în care am căutat noi soluții spre a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor din comunitatea noastră și pași spre rezolvarea acestor nevoi.
A fost prezentat și proiectul în care biblioteca noastră, alături de celelalte 4 biblioteci din țară, este direct vizată. Pot spune cred, că a avut parte de bună apreciere în rândul bibliotecarilor din toată țara, dar și al personalităților din țări precum SUA, Bulgaria, Polonia, prezente la conferință.
Da, m-am întors acasă de la această conferință, mai optimistă, mai bogată în idei pe care să le pun în practică la biblioteca noastră.
Încă o dată, mulțumesc IREX pentru oportunitatea de a fi participat la această conferință și pentru tot ajutorul acordat bibliotecii noastre și mie ca bibliotecar, întru dezvoltarea mea profesională!
Succes pe mai departe tuturor colegilor de breaslă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu