Blogger Widgets

15 iulie 2013

Eveniment - Ludovic Bács, cetățean de onoare

Frumos eveniment a avut loc sâmbătă, 13 iulie 2013! 
De fapt, este vorba despre un lanț de evenimente, cu un numitor comun: acordarea titlului de cetățean de onoare al orașului Petrila marelui dirijor și muzician, dl. profesor Ludovic Bacs. Astfel:
  • vineri, 12 iulie 2013, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Petrila, la inițiativa d-lui Ion Barbu, intersecția dintre strada Republicii și strada Tudor Vladimirescu (cea care duce spre spital) a primit numele de ”Ludovic Bács”. Trecerea de pietoni către intersecția în cauză, zebra s-a transformat în clape de pian.
  • sâmbătă, în cadru festiv la Casa de Cultură ”Ladislu Schmidt”, dl. Ludovic Bacs a primit titlul de cetățean de onoare al orașului nostru. Momente emoționante pentru toți cei prezenți în sala de ședințe - aproape neîncăpătoare cu această ocazie - avându-l în prim plan pe dl. Ludovic Bacs, a cărui față este mult mai tânără, puternic luminată de viața sa închinată muzicii și culturii, cu toți cei 83 de ani împliniți, așa cum foarte bine a sesizat unul din cetățenii Petrilei prezent la eveniment. De asemenea, dl. Ludovic Bács a primit titlul de ”Pensionar de frunte”, din partea președintelui Asociației Pensionarilor Petrila. Șampania a curs apoi în pahare, subliniindu-se astfel sărbătoarea.

  • ne-am dus apoi cu toții la intersecția ”Ludovic Bács” unde... (dar, vă invit să citiți despre acest eveniment foarte frumos descris la paragraful Ziua când zebra s-a transformat în pian… din Ziarul Văii Jiului)
  • după o pauză de câteva ore, alte manifestări pe scena evenimentelor. De data aceasta, scena a avut loc la Casa Memorială ”I.D. Sîrbu”, cu regizor principal, dl. Ion Barbu. Și vă invit, iar, la articolul de mai sus   pentru a le afla. Adaug doar faptul că, invitat de dl. Barbu, oarecum ritualic, dl. Ludovic Bács și-a lăsat, și la propriu, amprentele în orașul nostru.


O zi de vară, o sâmbătă plină, de sărbătoare în orașul nostru!
La mulți ani d-lui Ludovic Bács!


08 iulie 2013

Primii pași în utilizarea calculatorului

Iată că primii pași în tainele calculatorului au fost făcuți, aici, la bibliotecă, de către micul nostru grup de tineri (între 55 - 69 de ani), care, deschiși și curajoși, au venit să învețe! BRAVO LOR! 

Mai avem de parcurs împreună o drumeție în mediul online, pentru a ne dumiri ce-i și cu Internetul ăsta, cu ve ve ve sau vu vu vu (cum aflăm de la cei de vin din Italia), cu Feisbuc și coada de maimuță?... 














Pentru cei interesați, indiferent de vârsta dvs., puteți beneficia de acest serviciu - Inițiere în Utilizarea Calculatorului și a Internetului - pe care biblioteca noastră vi-l oferă, GRATUIT. Căutați-ne la sediul bibliotecii ori la telefon  pentru a stabili împreună calendarul. ;)


04 iulie 2013

Programul bibliotecii - (concediul de odihnă)

zwani.com myspace graphic comments
School comments
Sezon al concediilor, în luna august, Biblioteca va fi închisă.
Grăbiți-vă așadar, pentru a nu rămâne cu bibliografia necitită! ;) 

04 iunie 2013

”Cartea - Comoară Neprețuită”

Iată că ultimul punct din cadrul proiectului educațional ”Cartea - Comoară Neprețuită”, din care a făcut parte și biblioteca noastră, tocmai ce-a fost atins.
Acest proiect a fost inițiat și coordonat de prof. Turcu Catinca în colaborare cu prof. Meraru Marcela, Preda Maria, Marcus Anca, Alexa Ionela și Csaszer Adela - de la Școala Gimnazială ”I.D. Sîrbu”- Structura Grădinița P.N. nr. 1 Petrila și a avut ca partener Biblioteca Orășenească Petrila, reprezentată prin bibliotecar, Bălănescu Oana.

Obiectivele propuse și atinse în cadrul proiectului au fost: cunoașterea de către copii a rolului bibliotecii; stimularea gustului pentru lectură, a comunicării orale, creativității; satisfacerea curiozității preșcolarilor pentru o carte frumos ilustrată; familiarizarea cu instituțiile care fac posibilă procurarea de carte; formarea unei atitudini de responsabilitate și respect față de carte. 
Iar acestea s-au adresat unui grup de peste 100 de preșcolari

Tema propusă ca ultimă activitate a fost ”Eu îți dăruiesc, tu îmi dăruiești!” Astfel, pentru a doua oară în cadrul acestui proiect, copii, părinți și cadre didactice s-au deplasat la Biblioteca Orășenească Petrila. 
Dacă prima dată (în luna februarie, 2013) copiii au organizat la noi o expoziție de lucrări artistice cu tema ”Ion Creangă - Mare scriitor” și au concurat pentru cel mai bun povestitor, astăzi, ei au ascultat aici, cu mare atenție, povestea ”De ce au fugit jucăriile”, lecturată, cu mare talent de povestitor, de către d-na prof. Turcu Catinca.




Copiii veniseră fiecare cu câte o jucărie de-acasă, demonstrând că ei nu sunt asemenea lui Petrișor -personajul din poveste care nu-și îngrijea jucăriile, stricându-le și, nici cărțile cu povești, pe care le mâzgălea și le rupea filele.

După ce singuri au trasat concluziile și învățămintele din această povestire educativă, sub îndrumarea cadrelor didactice, copiii au început să se târguiască, fiecare schimbându-și jucăria cu a altui copil.





Majorotatea, s-au declarat mulțumiți de târgul făcut. Au existat însă și ceva îngrijorări în ceea ce privește sănătatea și buna îngrijire a jucăriei dăruite, de către noul propietar. :) 


Felicitări copiilor și tuturor participanților, pentru implicarea și însuflețirea depuse!
Și... DA! Copiii iubesc... cartea! 

13 mai 2013

PROIECT - PILOT - Întâlnirea

Iată că, în cadrul proiectului-pilot despre care am vorbit într-o postare anterioară, agenda este respectată și, așa cum fusese notat, în data de sâmbătă 11 mai, întâlnirea dintre specialistul în sondaje și cele două focus-grupuri formate a avut loc la noi, Biblioteca Orășenească Petrila.

Specialistul în cauză este dl. Bruno Ștefan, președintele Biroului de Cercetări Sociale București. 
Foarte prietenos și totodată profesionist, dumnealui a condus discuțiile, chestionând și dezlegând limbile tinerilor care au format cele două grupuri, asupra unor teme majore, și anume: care sunt nevoile și problemele cu care se confruntă orașul nostru și cum ar putea interveni Biblioteca în rezolvarea acestora; de asemenea, importanța studiilor, abandonul școlar, maternitatea, abandonul copiilor și ajutor în creșterea acestora. 
Educația deficitară și lipsa locurilor de muncă au fost considerate a fi cele mai mari probleme cu care se confruntă Petrila, de către mai tinerii și tinerii participanți -vârsta acestora fiind între 13 și 35 de ani.
Dar, merită menționați aici participanții, cei care au format cele două focus-grupuri:
      I  
Cristina Bartoc
Florin Mogoi
Gabriel Chiroșcă
Ionuț Muntean
Mihai Stroe
Mirela Dania                                    
Roxana Spiridon
Sidonia Molnar       


    II
Bianca Popescu
Daniela Mariciuc
Elena Toșu
Lavinia Beciu
Mihaela
Mimi
Monica Czane
Nora Gheban






Foarte interesante discuțiile și revigorant să observi mințile tinerilor scormonind și găsind răspunsuri, participarea lor cu tot sufletul la subiectele puse în față! 
Din păcate, dl. Primar sau dl. Viceprimar nu au putut fi prezenți la această întâlnire. Totuși, a participat dl. Florin Mogoi, consilier al d-lui Primar, care a încercat să dea un răspuns la problemele cu care se confruntă orașul, depistate de tineri.

Urmează să primim rezultatele acestui sondaj și...vom vedea ce direcție va lua acest proiect.
Mulțumesc d-lui Bruno Ștefan și tuturor participanților!

07 mai 2013

Expoziția ”Lumina Învierii în viziunea copiilor”

La Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” Petrila se mai poate vizita inca expoziția cu tematică pascală -desene, picturi, oua incondeiate. 









Lucrarile au fost realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale ”I.D. Sîrbu” & Colegiului Tehnic "Constantin Brancusi" Petrila.


Elevii artisti au fost coordonati de catre profesorii lor: Petrica Birau, Anca Gargan, Angela Rus, Cipriana Chinta & Cristian Matei.






Intrarea este libera si...cu siguranta, nu veti fi dezamagiti! 

30 aprilie 2013

Paște Fericit tuturor!


MySpace Widgets

LUMINA Învierii Domnului să fie mereu în sufletele și-n casele dumneavoastră!

26 aprilie 2013

Proiectul "Martie - Mărtisor"




Proiectul ”Martie - Mărtișor!” a fost încununat cu activitatea ”Din inimă, pentru mame!”.
Elevii clasei a II-a A de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” -structura ”Ana Colda”, împreună cu colegii lor preșcolari ai Grădiniței de pe str. Parcului nr. 9
au expus la Biblioteca Orășenească Petrila


lucrările realizate de ei în cadrul acestui proiect: felicitări, mărțișoare, mandale, tablouașe...


V-aș invita să le admirați, însă, expoziția a fost cu vânzare și au fost cumpărate cam toate lucrările lor -ceea ce nu e de mirare, căci, cei mici s-au dovedit a fi adevărați artiști, dând dovadă de mare creativitate și simț artistic!





Dar...despre ce este vorba:
”Martie - Mărțișor!” este un proiect educațional inițiat și coordonat de prof. Beciu Lavinia de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila  și ne are ca parteneri pe noi, Biblioteca Orășenească Petrila,reprezentată prin bibliotecar,Bălănescu Oana și Grădinița de pe str.Parcului nr. 9, Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”, reprezentată prin prof. Maszni Sanda Grațiela.
 Proiectul s-a derulat în perioada februarie - martie 2013, fiind compus din mai multe activități: lectură tematică, ateliere în care s-au confecționat mărțișoare, felicitări și diverse alte materiale, desen, portofoli, program artistic  în care copiii au dansat, au cântat și au spus poezii obținând ropote de aplauze, organizarea unei expoziții.
Felicitări tuturor pentru râvna și talentul de care ați dat dovadă!

23 aprilie 2013

23 aprilie -Zi de Sărbătoare în Lumea Cărții

Ziua Națională a Bibliotecii și Bibliotecarului  


Image du Blog chouky39.centerblog.net

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor




LA MULTI ANI!!!

Image du Blog chouky39.centerblog.net
Source : chouky39.centerblog.net sur centerblog.