Blogger Widgets

18 ianuarie 2021

UMUR - O experiență grozavă!

    


Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, împreună cu membrii clubului nostru #CODEKids, First Line Petrila, am plecat spre aventură, la Târgu Jiu. 🙆Pentru majoritatea dintre noi, prima ieșire din Vale, după aproape 1 an de zile! 🙏 
transport - by train

    Dar acest eveniment nu s-a întâmplat pur și simplu. L-am planificat împreună cu dna director Olimpia Bratu și Diana Lăcătușu de la Biblioteca Județeană Christian Tell Gorj, Dorina și Maria, creatoarele de artă de la Umur, încă de la sfârșitul lunii octombrie, ca urmare a obținerii locului I la etapa regională a Târgului de Științe și Tehnologie CODE Kids FEST Sud - Vest 2020. 😎 Căci, pe lângă calificarea direct în finala Târgului NAȚIONAL de Științe, CODE Kids FEST 2020 și kitul de robotică (la care coderii noștri au început să lucreze), ni s-a oferit și participarea la un atelier de creație, artă pe textile, Umur. 💟🙌 

 



    Diana Lăcătușu ne-a însoțit pe tot parcursul acestei aventuri. Ne-a întâmpinat încă de la sosirea noastră în gară; 💗 atât de călduros, încât nu ne-a afectat prea tare vântul ce bătea tăios în oase! 💗 

    Prima noastră oprire a fost la sediul Bibliotecii Județene Christian Tell. Ce amplasare grozavă are această bibliotecă! Pe Calea Eroilor, între Poarta Sărutului și Coloana Infinitului! 😲💖 Aici, Diana ne-a servit cu ceai cald și ciocolată; ☕☕☕ dar și cadouri - câte o mască personalizată  cu tema Târgului de Științe, de către creatoarele Umur, broșuri și materiale informative, grozave, realizate la diverse evenimente ale Centrului de Informare Europe Direct Gorj aflat în sediul bibliotecii județene, în care activează și Diana. Așa am aflat și despre activitățile deosebite inițiate la acest centru, a cărui misiune este de a contribui la o cât mai bună înțelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor și politicilor acesteia, aducând informația europeană cât mai aproape de cetățeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice. Activități derulate împreună cu mulți voluntari, de toate vârstele. Voluntariatul și tinerii voluntari fiind o altă temă atinsă în conversația cu Diana iar mai târziu, și cu dna dr. Olimpia Bratu; conversații din care am am aflat lucruri noi și am primit sfaturi practice, pe care, cu siguranță, le vom pune în aplicare. 💗

    Am putut vizita și Mansarda Bibliotecii Județene Christian Tell! O minunăție de sală, în care au loc tot felul de evenimente, cursuri, ateliere. Ziua următoare sărbătoririi lui Eminescu fiind, la mansardă era încă deschisă expoziția organizată cu această ocazie. 😏🙌 



    În jurul orei 12:00, am ajuns la atelierul de creație UMUR. 😏😊 Aici, ne-am întâlnit și cu dna director, Olimpia Bratu, cea datorită căreia s-au întâmplat toate acestea. 💗  

Și bineînțeles, cu Dorina și Maria, creatoarele de artă de la Umur! 💖 Astfel, ne-am cunoscut unii cu alții și ne-a fost prezentat atelierul și multe dintre creațiile realizate aici. Cu adevărat, minunate! inspirație, ingeniozitate, calitate! 💓 Plecând de acasă, nu am știut la ce să ne așteptăm... Urma să primim tricouri personalizate; 😊 pregătiserăm un logo pe care ne-am dorit să fie imprimat pe toate tricourile, urmând ca, pe spate, fiecare să-și aleagă o imagine. 😊 


 



    Ei bine, a fost cu mult mai mult de-atât! 😍 Dorina, talent și răbdare întruchipate, i-a instruit pe Aicha, Bogdan, Marius și Remi cum să folosească programul Photoshop și tableta grafică pentru a creea orice imagine își doresc. Întâi însă, Dorina a imprimat, pe partea din față a tricourilor, logo-ul adus de noi pe un stick, explicându-ne întreg procesul. Apoi, rând pe rând, fiecare și-a creat propriul model și, ajutat de Dorina, l-a imprimat pe spatele tricoului, de-acum, personal. 💞😎😍






Ați încercat vreodată să scrieți/desenați pe o tabletă grafică? 😊 atunci, știți că nu este deloc ușor. Mai ales la început. Nici Photoshop-ul nu e deloc intuitiv... A durat ceva bună vreme până ce fiecare să-și termine modelul.









Iar Dorina le-a fost alături în permanență, intervenind doar dacă vreunul din copii o apelau. Astfel, exprimarea copiilor în realizarea modelelor a fost perfect liberă, neîngrădită de nicio influență.💗 




 Iar imprimarea se face cu o 
imprimantă foarte performantă, care imprimă direct în țesătură.💗 La final, tricoul fiecăruia arăta grozav! Cât entuziasm pe copii la final dar și pe tot parcursul lucrului lor! Și cât de multe au învățat! - atât în ceea ce privește tehnologia, programele pe care le-au folosit, cât și arta; Dorina le-a povestit, de exemplu, și despre cum se înțeleg culorile între ele, ce merge și ce nu merge împreună. 💗 



 












Pe lângă aceste tricouri, au mai primit încă unul din partea Dorinei și Mariei, la alegere, din colecția tricourilor cu mesaje anti bullying. 💖


Minunate!💗 Iar Aicha și Bogdan au vrut să-și cumpere și câte o mască pe care să o personalizeze - 3 în total, căci Aicha o are acasă și pe surioara Ingrid. 😍 Le-au primit și pe acestea; tot cadou! 💗💗💗

Era trecut de ora 16:00 când am terminat! Dorina și Maria ne-au acordat din timpul, inima 💗 și cunoștințele lor, chiar fără măsură! - și  Fără măsură este sloganul nostru, având în gând, pe de o parte măsurile și preferințele oamenilor pentru haine, dar și creativitatea fără opreliști practicată în atelier. Cu toții ne-am notat, în gând ori cu voce tare, ca, de fiecare dată când vom mai ajunge în Târgu Jiu, musai să mai vizităm cochetul atelier. Merită s-o faceți și dvs! Se află chiar pe Axa Brâncuși! 😉

    Am fost apoi la un restaurant, recomandat de Maria; am păpat papa buuuun. 😋😋😋

    Iar apoi, în ciuda vântului tăios, ne-am plimbat un picuț și pe la Poarta Sărutului și pe la Masa Tăcerii și am vrut să vedem, de aproape, Jiul, și din această latură, mai largă ca la noi, a lui. 💕😊😍 




Pe parcursul întregii zile, am fost foarte precauți - masca, aproape non-stop și mâini dezinfectate frecvent. Iar acest lucru nu ne-a diminuat cu nimic bucuria și entuziasmul! 😍

    Ce zi minunată!!! 
    Din nou,

 MULȚUMIM, dna Olimpia!
MULȚUMIM, Diana!
MULȚUMIM, Dorina și Maria!




Pentru primirea pe care ne-ați făcut-o, pentru toate darurile dăruite, pentru că ne-ați acordat o zi de weekend din timpul vostru liber și nu am simțit nicio clipă că v-ar părea rău pentru asta, pentru pasiunea și căldura care se simt că le puneți în munca voastră! 💗💗💗 
Ne-am simțit prețuiți, ne-am simțit grozav! 
Părinții copiilor ne-au mulțumit pentru entuziasmul și bucuria coderilor noștri, încă active seara, când au ajuns aceștia acasă. 😍😍😍  



Niciun comentariu: