Blogger Widgets

19 octombrie 2019

BBC micro:bit - Updated Heritage Promotion


Atelierul nr. 3 - BBC micro:bit - 14.10.2019
Integrarea acestui atelier în programul Updated Heritage Promotion a fost posibilă datorită proiectului „Petrila Summer Code Club”, inițiat la biblioteca noastră împreună cu Nicoleta Cîndea, profesor la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila. Căci, cu acest proiect, am câștigat 30 de kit-uri BBC micro:bit și 5 Kitronik Inventor's Kit în cadrul „Summer Code Club Challenge”, o competiție internațională, organizată de element14 Community - Farnell (dacă încă nu știți, am câștigat și în cea de-a doua etapă a acestei competiții și urmează să primit 10 kituri Raspberry Pi + alte instrumente, utile în proiecte micro:bit și Raspberry pi 💪😊).
Coordonatorul activităților a fost dl Remus Sibișanu, consultant IT, administrator al „Robotics 4.0”.
Acest atelier a fost o demonstrație de mare forță despre ce se poate face cu câteva plăcuțe micro:bit. Iată aici cum a făcut dl Sibișanu invitația de participare la eveniment. 😲 O parte a prezentării din cadrul atelierului și-a susținut-o tot cu ajutorul plăcuțelor micro:bit. 👀👌 Am înțeles că, pentru a ajunge la performanța de a crea astfel de programe, este nevoie de exercițiu; muuult exercițiu într-ale programării. 😰 De altfel, ca în orice alt domeniu. 😊
Dar, totul are un început. Iar platforma https://makecode.microbit.org/ pe care ne-a prezentat-o (cea pe care lucrăm în cadrul clubului nostru, Petrila Summer Code Club) este un bun start pentru cei aflați la primele lor linii de cod. Tinerii participanți, chiar dacă majoritatea erau la prima lor întâlnire cu această platformă, au reușit să realizeze câteva proiecte, propuse de dl Sibișanu. 👏






Au fost 22 de participanți la acest atelier - mulți dintre cei înscriși în programul nostru sunt membri ai clubului de coding și lucrează deja pe micro:bit; astfel, au fost absenți la acest atelier. 😊 Fiecare participant a primit câte un flyer cu informații despre cum pot accesa și folosi platforma micro:bit chiar și de-acasă. Mulți dintre ei vor veni să se înscrie în clubul nostru de coding. 🙌 Îi așteptăm! 💗

Niciun comentariu: