BINE AȚI VENIT! Acesta este blogul Bibliotecii Orășenești Petrila, o nouă cale pentru mine, bibliotecara (Oana Bălănescu), spre a oferi informații despre activitățile noastre... și nu numai. De asemenea, este loc aici să comentați, să ne transmiteți un feedback în legătură cu părerile dvs. despre bibliotecă sau orice altceva ;)
06 aprilie 2015
”Săptămâna altfel” - II
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Proiecte/Evenimente culturale
”Săptămâna altfel” - 2015
Clasa a XII-a de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani coordonată de prof. Luminița Mihoc ne-a onorat astăzi începându-și activitățile din cadrul programului ”Școala altfel - Să știi mai multe, să fii mai bun” cu o vizită la biblioteca noastră.
Am povestit despre ce s-a mai întâmplat la bibliotecă de la ultima lor vizită, despre ce-am vrea să se mai întâmple, despre pregătirea lor pentru a păși cu bine peste primul mare prag, bacalaureatul, despre rolul informațional al bibliotecii, informația din mediul online și am vizionat împreună materialul pregătit pentru această săptămână: ”Experimentul dlui dr. Masaru Emoto”.
A fost bine primit acest material, informațiile cuprinse fiind noi pentru toți cei prezenți.
Voi posta materialul pe blog cât de curând. ;)
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Proiecte/Evenimente culturale
05 martie 2015
Biblioteca Petrila, cea mai bună bibliotecă orășenească din județ în 2012 și 2014
Pe 3 martie 2015, am participat la festivitatea de premiere ”Bibliotecile anului 2014” (ediția a IV-a) organizată de Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva la Casa de Cultură ”Drăgan Muntean”.
Mare a fost surpriza și încântarea să aflu că biblioteca noastră a câștigat pentru a doua oară titlul de cea mai bună bibliotecă orășenească din județ! Recunoaștere și apreciere - iată, două elemente care fac parcă să-ți fie mai ușor a depune efortul necesar întru îndeplinirea atribuțiilor ce-ți revin ca bibliotecar, în toată complexitatea lor!
Mulțumesc pentru aceasta d-lui Bara Sebastian, manager al Bibliotecii Județene ”Ovid Densusianu”, inițiator al acestui proiect!
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Biblioteca Petrila,
Premii și distincții
20 ianuarie 2015
La zi aniversară, 15 ianuarie...
imikimi - sharing creativity
Clasa 0 a Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila, Structură Școala Gimnazială Nr. 5, aflată sub îndrumarea d-nei profesor Kameniczki Ligia-Maria, a dorit să-l sărbătorească pe marele nostru poet Mihai Eminescu la bibliotecă. :)
Îmbujorați după drumul parcurs până la bibliotecă, pentru majoritatea fiind prima lor vizită la noi, copiii s-au plimbat prin labirintul de rafturi și cărți, au aflat cam care este rostul acestei biblioteci în orașul lor și ce pot ei să facă aici; de asemenea, cât este de important să citești; iar la acest punct, am putut citi în ochișorii larg deschiși nerăbdarea lor de a ajunge cât mai repede să stăpânească minunata artă a lecturii.
Am citit poezii ale marelui poet iar ei, plini de însuflețire, au recitat în cor ”Somnoroase păsărele”.
Le-a plăcut la bibliotecă :) și vor mai veni pentru noi activități.
Am citit poezii ale marelui poet iar ei, plini de însuflețire, au recitat în cor ”Somnoroase păsărele”.
Le-a plăcut la bibliotecă :) și vor mai veni pentru noi activități.
SUCCES ÎN MUNCA VOASTRĂ CU DESCIFRAREA LITERELOR, DRAGI COPII!!!
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Celebrări
31 octombrie 2014
”Lectura pentru toți” și la Petrila!
Joi, 30 octombrie 2014, la inițiativa d-lui Bara Sebastian, manager al Bibliotecii Județene ”Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, inițiatorul și coordonatorul proiectului ”Lectura pentru toți”, la noi la bibliotecă (dar în sala de ședințe a Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt” Petrila) s-au petrecut cele ce urmează:
Startul a fost luat la ora 13:00, cu sala plină - și mulțumesc din nou pentru participarea dvs. la acest eveniment! Ne-am cunoscut întâi oaspeții: dl. Bara Sebastian despre care aminteam mai sus; d-na Mariana Pândaru - director al Editurii Călăuza și dl. Miron Țic, ambii, membri ai Uniunii Scriitorilor din România și ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Întâi, dl. Bara Sebastian ne-a vorbit despre proiectul său ”Lectura pentru toți”; proiectul, început de mai bine de 2 ani de zile are ca scop principal să aducă scriitorul, cartea, și editura hunedoreană în cât mai multe municipii, orașe, sate și cotloane ale județului nostru; cât mai aproape de oameni.
D-na Mariana Pândaru ne-a prezentat mai multe cărți recent tipărite la Editura Călăuza, ne-a povestit despre cum a luat ființă această editură - la inițiativa regretatului poet Valeriu Bârgău - și cum a reușit să supraviețuiască în această epocă a Internetului. Ne-a încântat recitându-ne câteva dintre poeziile sale și ... devansându-l pe Moș Nicolae, a împărțit daruri; toți cei prezenți, mici și mari, au plecat acasă cu câte o carte, potrivită pentru fiecare. De fapt, prin donația de carte lăsată pentru bibliotecă, putem spune că întreaga comunitate a orașului nostru a primit un cadou din partea Editurii Călăuza. Mare bucurie ați semănat în rândul publicului nostru prin acest frumos gest, d-na Mariana Pândaru! Vă mulțumim!
De asemenea dl. Miron Țic ne-a făcut sufletul să vibreze, ascultându-l vorbind despre ce înseamnă scrisul și poezia pentru dânsul, ascultându-l recitând din poeziile proprii.
La final, profitând (cu bune intenții :D ) de publicul cel grozav prezent în sală, în jur de 60 de persoane și în afara evenimentului nostru, i-am invitat pe cei care au dorit să-mi spună cam ce fel de evenimente, acțiuni, servicii ar vrea să găsească la biblioteca noastră; pregătisem special pentru aceasta niște pixuri și bilețele la ieșirea din sală. Studiind mai apoi ideile notate, a rezultat o mare dilemă pentru mine: comunitatea pe care o deservesc nu cunoaște oare rolul bibliotecii din mijlocul ei sau fondul de documente de care dispunem este foarte - foarte sărac la anumite capitole menționate?... Sau...și una și alta? :( Căci toate cele câteva bilețele completate făceau referire doar la genuri de cărți pe care autorii acestor notițe și-ar dori să le găsească în bibliotecă...
Ulterior, rememorând evenimentul petrecut, am făcut un bilanț al stărilor sufletești prin care m-a purtat organizarea acestuia; multe și variate. Dacă la început avusesem mari emoții că persoanele invitate nu vor veni (multe persoane care-și confirmaseră participarea sunaseră ca să anuleze), cu câteva minute înainte de a începe prezentarea, avusesem alte mari emoții cum că n-or să fie de ajuns scaunele; :)) Apoi, tracul de a vorbi în fața publicului, relaxarea și starea de ușoară beatitudine ascultându-i pe cei doi poeți, supărarea că aveam prea puțin suc pentru cei prezenți :) și la final, mulțumirea că totul a decurs lin și frumos iar publicul părea să fie mulțumit și încântat de cum decursese evenimentul. :)
La organizarea acestei acțiuni am primit ajutorul Centrului de Zi ”Salvați Copiii” filiala Hd. și al instituțiilor de învățământ de pe raza orașului Petrila - prin intermediul cadrelor didactice și a colegelor de breaslă, Rodica Leonte și Angela Scafariu. Vă mulțumesc tuturor!
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
evenimente
12 august 2014
Biblioteca Petrila, parte din proiectul internațional F.I.L.M.
În perioada concediului de odihnă, deși biblioteca noastră a fost închisă, ea a activat totuși, dar dincolo de hotare. Cum? prin intermediul bibliotecarei care, împreună cu prof. Bianca Popescu, a reprezentat România în vizita făcută în Letonia, în cadrul proiectului internațional F.I.L.M. (Facilitate In-formal Learning through Movies).
Organizația ”Salvați Copiii” filiala Hunedoara, prin intermediul d-nelor prof. Tetileanu Mihaela și Popescu Bianca, a făcut posibil ca și România să fie parte a acestui proiect.
Ca partener al Organizației ”Salvați Copiii” filiala Hunedoara, Biblioteca Orășenească Petrila a participat la o serie de activități din cadrul proiectului: organizarea unui Festival de film - care a avut loc la sediul bibliotecii în zilele de 19 și 20.06.2014 - și la realizarea unui film scurt, intitulat ”Vornicul” - prin care s-a urmărit prezentarea și conservarea unor tradiții privind nunta în satele din Valea Jiului.
Vizita în Letonia, la Riga - capitala culturală europeană a anului 2014 - alături de reprezentanții țărilor mai sus menționate, a fost deosebit de benefică; în urma acestei experiențe interculturale, toți participanții ne-am întors acasă mai bogați în idei, în informații privind obiceiurile și cultura celorlalte țări și de asemenea, cu noi prieteni, cunoștințe, posibili parteneri și pentru alte proiecte.
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Proiecte culturale
01 august 2014
A început Festivalul ”Drumeții montane”
Povestea continua si in acest an: Festivalului Drumetii Montane
Festivalul Drumetii Montane se va desfasura in perioada 01-03 august 2014 la Complexul Turistic "Cheile Butii", din Masivul Retezat.
Asociatia Drumetii Montane & Jnepenii, organizatorii evenimentului, au ales pentru cea de-a treia editie a concursului un traseu ce strabate tinutul legendelor, unde zmeii inaripati rapeau domnite suave, iar flacaii viteji ii invingeau in lupta dreapta, un taram in care haiducii se intalneau pe marginea lacului Bucura si ascundeau comorile in apele acestuia, un loc ce a fost candva insula dinozaurilor pitici.
Fiecare editie a Festivalului Drumetii Montane a fost pentru organizatori o provocare, o incercare rasplatita de numarul tot mai mare al concurentilor sositi din toata tara, ce au plecat cu zambetul pe buze si cu dorinta de a reveni.
In acest an vom scrie impreuna o fila in legendele Retezatului, fiecare dintre noi fiind protagonistii acesteia: organizatorii s-au erijat in Flacaii Viteji, categoriile Open si Family au primit roluri de Haiduci, Domnitele Suave vor fi fetele inscrise in categoria dedicata, cei mai sportivi dintre noi, Elite si Veteranii vor interpreta rolurile Zmeilor Inaripati, iar categoriile Copii si Juniori vor deveni Dinozaurii Pitici.
Concurentii vor forma echipe de cate 3 persoane si vor participa la activiati precum: un program de inviorare, o drumetie montana, escalada, cunostinte turistice, proba culturala si alte probe surpriza.
Dimineata de sambata va incepe cu un programul de inviorare ce-ti pune sangele in miscare si te ajuta sa parcurgi drumetia in cel mai scurt timp!
In cadrul probei de RAID MONTAN echipele vor strabate un traseu turistic, si vor urca la 2014 m pe Varful Piatra Iorgovanului.
Proba de escalada va fi o proba de indemanare in executarea nodurilor de baza in alpinism, iar orientarea se va realiza pe o harta speciala, unde participantii vor utiliza harta si busola.
Cunostinte Turstice este o proba in care echipele vor raspunde la 20 de intrebari grila, ce se regasesc pe site-ul festivalului www.festival.drumetiimontane.ro .
Seara se va incheia cu un program cultural, ce va cuprinde cantece, poezie si scenete umoristice.
Pentru a participa la activitatile din cadrul Festivalului Drumetii Montane din acest an, cei sositi trebuie sa aiba un echipament minim obligatoriu: individual: incaltaminte cu talpa aderenta, lanterna, fluier si pelerina de ploaie, iar cei pe echipa: aparat foto/telefon cu camera, busola, trusa sanitara, bidon pentru apa, rucsac si sursa de foc.
Probele se vor desfasura in conformitate cu regulamentul Competitiei Nationale de Turism Sportiv „STAFETA MUNTILOR".
La festival poate participa orice persoana, indiferent daca doreste sa participe la activitati sau, pur si simplu, sa petreaca un weekend in natura.
Activitatile organizate in cadrul acestui festival sunt gratuite.
Participand la activitati veti obtine puncte iar la final cei mai meritosi dintre concurenti vor fi premiati cu premii substantiale oferite de catre sustinatorii festivalului: Ch-Center Hosting, Dwyn.ro , Lew.ro, Doppelherz, VitalisGroup.ro, AuroMedia, Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii, MobilaDalin, Touch Antibacterial, Belkin International Inc, Craimont, IBU Publishing, Piticlic, O & R Bacau, Mozartinno, ListaFirme.ro, Elmo-Print, MagazinulArtistilor.ro, A-Z Cursuri, Hotel Pestera, Braduț Associated, CEDES Cercetare Dezvoltare.
Parteneri: Uniunea Nationala a Studentilor din Romania, Music Channel Romania, Complexul Turistic Cheile Butii, Parcul National Retezat, Regia Nationala a Padurilor Romsilva.
Mai multe informatii despre festival puteti afla accesand:www.festival.drumetiimontane.ro
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
evenimente
25 iunie 2014
Program funcționare
Biblioteca Orășenească Petrila
01 - 27 iulie 2014
ÎNCHIS
(concediu de odihnă)
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Schimbări în programul de funcționare
18 iunie 2014
17 aprilie 2014
Paște fericit!
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Celebrări
11 aprilie 2014
Concurs: ”Stop! Continui eu!”
În Săptămâna Altfel, mai multe clase de elevi ne-au vizitat la bibliotecă. Pe lângă informaţiile pe care le-au primit privind biblioteca şi serviciile de care pot beneficia la noi, le-am pregătit un concurs.
Inspiraţia pentru acest concurs a sosit de la adverbul altfel : cum ai concepe, altfel, o poveste deja scrisă?
Aşadar, am pus la punct câteva reguli pentru acest concurs, i-am ales un titlu, am selectat o poveste - iar aceasta a fost "Broasca ţestoasă cea fermecată" a lui Petre Ispirescu - am format apoi mai multe echipe, le-am expus regulile şi le-am citit primele câteva paragrafe din poveste.
Fiecare echipă a primit câte un marker şi o coală de flipchart, şi-a ales câte un lider şi au lăsat loc imaginaţiei să se desfăşoare. Pe parcursul a 15 minute, au inventat povestea, au notat ideile principale pe coala de flipchart iar apoi, în maxim 5 minute, pe rând, liderii au prezentat viziunea echipei lor.
În alegerea celei mai bune poveşti, s-a ţinut cont de ingeniozitate, creativitate şi modul de expunere a poveştii. Juriul a fost format din bibliotecar şi cadrele didactice prezente, dar şi din membrii echipelor concurente.
Nu au apărut supărări privitoare la povestea câştigătoare, căci de fiecare dată a existat câte o poveste mai altfel; da, majoritatea viziunilor au avut-o pe broască transformată în prinţesă; au existat însă şi excepţii: de exemplu, în viziunea unei echipe, prinţul se transformase în broască. ;)
Am avut parte şi de o poveste adaptată timpurilor noastre, în care broasca ceruse prinţului s-o scoată din eleşteu şi s-o ducă în palatul său; ajunsă în palat, s-a transformat într-o fată foarte frumoasă şi peste noapte a băgat toate bogăţiile din palat într-un sac şi a fugit - "Aşa se întâmplă când crezi o fată frumoasă!" a încheiat liderul povestitor :) :) :) Iar aceasta este viziunea unor elevi de clasa a III-a...
La sfârşitul săptămânii, am numărat 3 zile în care am organizat concursul, 60 de elevi care au participat la concursul nostru şi 4 cadre didactice, care au fost de mare ajutor în desfăşurarea tuturor activităţilor: prof. Rus Angela, prof. Birău Petru, prof. Beciu Mariana Lavinia şi prof. Clemente Monica.
Felicitări tuturor participanţilor!
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Proiecte culturale
14 februarie 2014
Final de proiect - "Lectură versus Film"
Proiectul educațional ”Lectură versus Film”, inițiat de Biblioteca Orășenească Petrila la filiala Cimpa și realizat în parteneriat cu Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”, structura clasele I - IV Cimpa a ajuns la final.
Cu această ocazie, echipa de proiect, toți participanții și autoritățile invitate - dl. Primar Ilie Păducel și d-na director adjunct Andreica Emilia, de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” Petrila - ne-am întâlnit în sala de proiecții din cadrul școlii Cimpa. Am făcut un bilanț al activităților care au avut loc în cele 2 luni cât a durat proiectul nostru și am aflat că, în urma acestui proiect:
- copiii au învățat să facă diferența dintre carte și film;
- au aflat că nu este suficient să vizionezi filmul pentru a afla povestea originală;
- s-au familiarizat cu lectura și biblioteca;
- s-a format o bună colaborare între școală și bibliotecă;
- numărul celor care utilizează biblioteca a crescut.
Copiii (dar și echipa de proiect) au fost felicitați de către dl. Primar și d-na Director adjunct și au primit de la aceștia sfaturi privind importanța educației. Pentru buna cooperare, atenția și compunerile făcute, patru elevi dintre participanții la acest proiect au primit diplome și toți participanții au primit mai multe planșe de colorat. Diplomele au fost semnate și înmânate de către dl. Primar. Cei 4 elevi sunt:
Cătană Miruna Elena
Leahu Samuel Corneliu
Negoiu Diana Denisa
Poponeț Niculina Lavinia
Cu certitudine, proiectul a fost o reușită!
Felicitări tuturor participanților și mulțumesc doamnelor profesoare pentru colaborare!
Etichete: biblioteca, petrila, carte, eveniment
Filiala Cimpa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)